Teatrul de Vară (1935?, 1959)

De curînd am dat peste două posturi interesante al d-lui Boiangiu pe grupul ATOM Ploiești. (link aici

Primul post este despre fostul Teatru de Vară din Ploiești, clădire demolată în (sau imediat după) 1959, și pentru localizarea acestuia apare o reproducere a unei porțiuni dintr-un plan de sistematizare, o ”Fig. 174”, reprodusă din lucrarea ”Centrul Civic Ploiești în proiecte” de Alec Tomozei.

Al doilea conține o fotografie datată 1935 luată spre Sud-Est care se suprapune parțial peste această zonă de interes. (link aici)

Cum această zonă și mai ales Teatrul de Vară în sine erau pentru mine una din ultimele rămase neclare am decis să fac un scurt exercițiu de georeferențiere, urmând să revin apoi asupra subiectului atunci când voi fi în posesia unui material de calitate mai bună.
 
(Georeferențierea este procesul de suprapunere a unei hărți ”de hîrtie” peste sistemul de coordonate latitudine-longitudine, lucru care ulterior permite suprapunerea contururilor vechilor clădiri pe realitatea din teren.)


Ca referință am folosit datele de pe OpenStreetMaps.org , date marcate manual de voluntari și care deci pot avea precizie variabilă dar care au și marele avantaj de a fi accesibile în format nu doar grafic, ci și numeric și pot fi și editate de către oricine.

Rezultatul exercițiului plasează acest Teatru de Vară parțial pe locul blocului B Est de azi, și parțial pe spațiul liber dintre acesta și Muzeul de Istorie (fostul gimnaziu de băieți „Sfinții Petru și Pavel”).

Cu roșu am marcat clădirile construite după război (de fapt în mare parte după 1959, iar Unirea și blocurile de pe Gherea după 1977).

Cu albastru am marcat clădiri ușor de recunoscut și care încă există.

Plan cca 1959



Sursele micilor discrepanțe în cazul clădirilor încă în picioare sunt multiple :
  • erorile de cartografiere digitală prezente pe openstreetmaps.org
  • deformarea paginii de carte în momentul fotografíei
  • eventualele mici erori ale planului original din 1959, între măsurători și tragerea în tuș
Deformarea de perspectivă nu este în sine o problemă – în absența celorlaltor erori o aliniere perfectă ar fi posibilă. Așa însă, ea se compune cu ele și contribuie la caracterul provizoriu și pur ilustrativ al rezultatului.Cu toate acestea suprapunerea ne dă o idee destul de bună a ceea ce s-a întâmplat în acel cvartal al Ploieștiului după anul 1959.

Fotografie aeriana cca 1935 ?

Pe a doua fotografie, și ea inedită pentru mine, am marcat câteva clădiri ca reper : 
S,T- blocurile Socolescu și Toboc
PB Palatul Băilor Municipale
BC Biserica Catolică de pe Ștefan cel Mare, pe atunci fără cupola din spate).

Teatrul de Vară (TV) s-a aflat deci unde aici în stânga pare să fie o zonă cu vegetație.

Administrația Financiară (AF) pare să fie în construcție, ceea ce poate data fotografia în 1927 (anul în care a fost construită această clădire, din cîte îmi aduc aminte).




Comments

Popular posts from this blog

4 martie 1977 în arhiva Agerpres

„Fierul de călcat” de la Romană cu Brașoveni